Edward Iordănescu: „Ne respectăm adversarii, dar şi jucătorii noştri merită mai mult respect, pentru că scriu istorie pentru acest club”
Antrenorul Edward Iordănescu a afirmat după meci că rezultatul este unul nedrept pentru Pandurii, în condiţiile în care echipa sa a controlat partida şi a avut chiar şansa desprinderii, la şutul lui Hora care a lovit bara, în repriza a doua: „Din punctul meu de vedere am pierdut două puncte astăzi şi nu cred că sunt subiectiv când spun acest lucru. Am organizat foarte bine faza defensivă, dar mă supără faptul că am primit gol pe un moment static. Până acum primisem un singur gol din fazele fixe, dar a venit acest gol pe o eroare de marcaj. Îi felicit pe jucători pentru modul în care au controlat jocul. Am avut momente în care ne puteam desprinde şi să tranşăm victoria, aşa cum era justificat. Ne respectăm adversarii, dar şi jucătorii noştri merită mai mult respect, pentru că scriu istorie pentru acest club în acest moment! Îmi cer scuze celor cărora nu le-au ieşit biletele la pariuri în această seară!
Mă interesează să rămânem consecvenţi în ceea ce priveşte obiectivul de a intra în play-off. Jocul ne face să emitem pretenţii pentru îndeplinirea obiectivului. Restul echipelor se pot bate la titlu, noi avem această primă etapă. Sunt sigur că vom avea multe momente de bucurie în următoarele meciuri. Sperăm să mărim distanţa faţă de urmăritoare. Sunt cam 8 echipe care se bat pentru 6 locuri”.