Sosit ieri la Târgu Jiu după ce dimineaţa a efectuat vizita medicală la Bucureşti, Cristian Săpunaru a efectuat azi primul antrenament alături de colegii de la Pandurii. Fundaşul s.a pregătit separat de echipă, sub supravegherea preparatorului fizic Ionuţ Stelescu urmând ca în următoarele săptămâni să se pregătească fizic înainte de a intra pe teren. „A fost o decizie de ultim moment când am ales Pandurii, sunt fercit ca mi-am găsit o echipă să joc, pentru ca îmi doresc să revin la naţională şi le multumesc celor de la Pandurii ca mi-au întins o mână de ajutor. Am semnat cu Pandurii și sper să ne ajutăm reciproc. Atâta timp cât nu stau acasă, normal că e un pas înainte. Îmi doresc să joc fotbal şi fac ce îmi place cel mai mult. Nu sunt pregătit încă să intru pe teren. Am discutat cu antrenorii și vom vedea de cât timp e nevoie ca să intru în circuit, cred că vreo două săptămâni”, a declarat Săpunaru.
Cristian Săpunaru va purta la Pandurii tricoul cu numărul 19.