Primul test important de verificare susţinut de Pandurii Târgu Jiu în stagiul din Olanda este programat în această seară contra unei echipe internaţionale compuse din jucători profesionişti din mai multe state ale Europei, Olanda, Belgia, Franţa şi Anglia. Proiectul poartă denumirea de Team Koot Azur iar echipa este constituită doar pe perioada cantonamentelor cu scopul de a oferi posibilitatea adversarilor aflaţi la pregătire să aleagă jucători pe anumite posturi.
Pandurii au mai disputat un joc şcoală cu un adversar local, acesta fiind considerat ca un antrenament pentru tehnicianul echipei noastre. „Am făcut practic un joc şcoală cu un adversar slab cotat şi scorul nu a contat de această dată. Noi nu l-am considerat un meci amical ci un joc şcoală. Vom începe de acum să jucăm meciuri de verificare cu adversari mai bine cotaţi, posibil pentru început adversari de liga a doua după care vom juca cu echipe mai puternice, de primă ligă”, a precizat preşedintele Narcis Răducan. Până atunci însă va urma un test mai uşor pentru echipă cu Team Koot Azur, o echipă de jucători care se doreşte să intre în atenţia cluburilor care efectuează în această perioadă cantonamente de pregătire în zona statelor Olanda, Belgia, Franţa sau Germania. Echipa de jucători profesionişti liberi de contract s-a constituit la finalul lunii mai din jucători de perspectivă care au activat în liga a doua sau prima ligă din ţările de unde provin. Meciul este programat la ora 17:00 în Olanda, 18:00 ora României.