Pandurii Târgu Jiu a terminat ediţia 2014-2015 a Ligii 1 pe locul 9 după un final de sezon foarte bun, cu 4 victorii în ultimele 6 meciuri. Echipa noastră îşi va disputa meciurile de pe teren propriu contând pentru sezonul viitor pe stadionul din Drobeta Turnu Severin datorită lucrărilor de modernizare de la Stadionul Municipal din Târgu Jiu. Chiar dacă nu vor disputa meciurile de acasă pe stadionul din Târgu Jiu, pandurii speră la un sezon mult mai bun decât acesta recent încheiat. Paul Anton a vorbit pe această temă în scurta vacanţă din inter-sezon. „Am vorbit cu domnul Iordănescu, dânsul are mare încredere în mine și mă sfătuiește foarte bine. Asta înseamnă că munca mea este apreciată. Mi-a zis că dacă nu se va întâmpla nimic, se va baza pe mine sută la sută și eu sunt sigur că voi fi motivat sută la sută. Vom juca returul la Severin. Probabil ne vom antrena la Târgu Jiu, dar vom juca la Severin. Va fi dificil, practic vom juca etapă de etapă în deplasare. Sperăm să trecem peste acest impediment și să avem un sezon mult mai bun decât acesta”, a declarat într-o intervenţie la Digisport căpitanul pandurilor, Paul Anton.
Tagged with: pandurii targu jiu paul anton severin sezon 2015-2016