Jandarmeria Capitalei şi Liga Profesionistă de Fotbal lansează tuturor suporterilor o „Invitaţie la Fair-Play”, miercuri 20 mai a.c., pe stadionul „Arena Naţională” din Capitală, cu ocazia finalei Cupei Ligii ADEPLAST. Astfel, 200 de elevi bucureșteni cu rezultate bune vor primi din partea Jandarmeriei Capitalei şi a Ligii Profesioniste de Fotbal invitaţii gratuite la finala Cupei Ligii ADEPLAST.
La intrarea în arena sportivă vor fi distribuite pliante informative cu mesajele programului preventiv „Invitaţie la Fair-Play”, iniţiat în anul 2014 de Jandarmeria Capitalei.
În cadrul programului, până în prezent, peste 5000 de elevi bucureşteni au beneficiat de invitaţii gratuite la evenimentele sportive care au avut loc în Capitală.
Începând cu data de 18 mai a.c. spotul acestei campanii, “Invitaţie la Fair Play”, va putea fi vizionat pe reţeaua de panouri electronice publicitare stradale, pe monitoarele din mijloacele de transport în comun ale R.A.T.B. şi pe monitoarele stadionului “Arena Naţională”.
Acţiunea face parte dintr-un program complex de prevenire desfășurat de Jandarmeria Capitalei în parteneriat cu Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, Direcţia Pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti, Regia Autonomă de Transport Bucureşti, Federaţia Română de Fotbal, Liga Profesionistă de Fotbal şi principalele cluburi de fotbal din Capitală (Steaua, Dinamo şi Rapid), și are ca scop promovarea valorilor sportive, în special în rândul tinerilor suporteri, prevenirea actelor de huliganism, precum şi creşterea gradului de siguranţă al spectatorilor pe stadioane.
COMPARTIMENTUL INFORMARE RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL AL JANDARMERIE CAPITALEI