sâmbătă , 23 noiembrie 2024
panduriics.ro

Edward Iordănescu: „Dacă învingem Dinamo, facem un pas mare spre salvare”

4_resize
Pandurii Târgu Jiu va întâlni marţi seara de la ora 21:30 pe teren propriu formaţia Dinamo Bucureşti într-un meci contând pentru etapa cu numărul 29 a Ligii 1. Echipa noastră are nevoie de o victorie pentru a depăşi pasa mai puţin fericită din campionat acolo unde ocupă momentan locul 10 cu 32 de puncte. Tehnicianul pandurilor, Edward Iordănescu, e convins că o victorie în meciul cu Dinamo ar însemna foarte mult pentru echipa noastră. „Este clar că ne aşteaptă un meci dificil. Și data trecută când am jucat contra lor am spus că au o echipă cu multă calitate, nici ei nu traversează cea mai strălucită perioadă a lor. Având jucători în componenţă care pot oricând să decidă soarta unui joc, asta îi face periculoşi indiferent de starea de spirit. Avem un ascendent moral după cele două victorii în Cupa Ligii în acest an, sper să conteze acest lucru. Avem nevoie de puncte. Dacă vom reuşi să obţinem o victorie cu Dinamo, facem un pas mare spre salvare. E un moment foarte important pentru viitorul echipei. Trebuie să batem”, spune tehnicianul de 36 de ani al pandurilor.

Edward Iordănescu despre programul aglomerat de meciuri:

„Cel mai teamă îmi este de noi şi de starea echipei din punct de vedere fizic şi nu neapărat de adversar. Asta nu că nu i-aş respecta. Am mai întâlnit adversari de valoare, dar ne-am mobilizat şi am câştigat. Acum suferim puţin datorită programului, cine nu înţelege în profunzime fenomenul, nu înţelege ceea ce eu am punctat. Am ajuns de la Târgu Mureş duminică dimineaţa la ora 4:00, apoi după-amiază am avut un antrenament de refacere şi luni am făcut antrenamentul dinaintea jocului. E greu. Apar probleme musculare, nu putem să recuperăm din jucătorii accidentaţi. Este şi o doză mare de oboseală. Din nou, adversarul are o zi în plus de odihnă, noi am început să ne bucurăm când ei au doar o zi în plus de odihnă faţă de noi. Sunt în total 3 jocuri în 7 zile, nu e uşor. Vreau să avem prospeţime din punct de vedere fizic şi să putem să duce jocul la un anumit nivel, ritm. Când am bătut Dinamo, am putut alerga, am putut să facem pressing, să fim agresivi, să putem câştiga duelurile.”

Du-te sus

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Politica de utilizare a Cookie-urilor

Cookie-urile sunt fișiere mici de text care sunt stocate pe computer, tabletă sau telefon mobil atunci când vizitezi un website. Cookies sunt standard industrial si sunt folosite de cele mai multe site-uri, inclusiv de cele administrate de noi, usurand accesul permament al unui utilizator la un site. Aceasta tehnologie ne permite sa adaptam siteul la nevoile dvs. Daca nu doriti informatii colectate prin utilizarea de Cookies, exista in multe browsere un procedeu simplu care va permite sa respingeti sau sa acceptati caracteristicile/functiile Cookies. Dar va rugam sa retineti ca Cookies ar putea fi necesare pentru a va putea furniza anumite facilitati ale serviciilor noastre online.

Google Analytics este instrumentul de analiză care ajută proprietarii de site-uri și de aplicații să înțeleagă cum interacționează vizitatorii cu proprietățile lor. Google Analytics poate folosi un set de cookie-uri pentru a culege informații și pentru a raporta date statistice privind utilizarea site-ului, fără a trimite la Google date care identifică vizitatorii.

„euCookie” este un cookie prin care retinem daca utilizatorul a acceptat modul de utilizare al cookie-urilor.

panduriics.ro foloseste cod pentru monitorizarea traficului oferit de trafic.ro.

Puteti evita cookie-urile schimband setarile browser-ului dumneavoastra. De asemenea puteti sterge cookie-urile existente. Va rugam sa cititi in sectiunea “ajutor “ a browserului cum sa procedati pentru a afla mai multe despre cookies, inclusiv cum sa vedeti setarile acestora si modul de a le gestiona si a le sterge.

Închide