sâmbătă , 23 noiembrie 2024
panduriics.ro

LIGA 2 CASA PARIURILOR / Pandurii Târgu Jiu – Dacia Unirea Brăila, scor 3-3 în ultima etapă a turului

Pandurii Târgu Jiu – Dacia Unirea Brăila: 3-3 (0-1)
Stadion “Minerul” din Motru
Pandurii: D. Popescu – Homei (`74, Al. Vasilescu), Brînzan, D. Lung (cpt.), D. Drugă, Şut, Raiciu, Şendroiu (`57, Tudoran), D. Pîrvulescu (`46, Dănăricu), Cip. Rus, Durkovic. Rezerve neutilizate: Al. Teodosescu – Vodă, Turda, Mih. Maxin. Antrenor: Adrian Bogoi
Dacia Unirea: Ţicrea – Gab. Niţă, L. Ivan, M. Dima, Stănciulescu, Ol. Bucur, Frunză (cpt.), Olenic, Al. Pop, Ciucureanu (`82, P. Ioan), Banyoi. Rezerve neutilizate: Leu – Puia, D. Tudorache, Ezaru, Cubleşan, Ed. Oprea. Antrenor: Alin Pânzaru.
Arbitru: Adrian Illyeş (Ploieşti); Asistenţi: Joszef Peter (Sfântu Gheorghe) şi Cristian Voicu (Focşani).

Pandurii Târgu Jiu a încheiat la egalitate meciul din etapa a 19-a a Ligii a 2-a Casa Pariurilor în faţa formaţiei Dacia Unirea Brăila. Scorul final al partidei disputate sâmbătă pe terenul de la Motru a fost 3-3, după ce oaspeţii au condus cu scorul de 3-0. Dacia Unirea Brăila a reuşit să înscrie de trei ori prin hat-trick-ul lui Alexandru Pop, reuşit în minutele 45, 48 (pen) şi 70, dar Pandurii a revenit în partea a doua a jocului şi a egalat în doar şase minute prin golurile marcate de Bogdan Dănăricu (73, 79) şi Alexandru Vasilescu (75). În prelungiri Pandurii putea înscrie golul victoriei, prin George Tudoran, al cărui şut, de la 23 m, a fost respins cu greu în corner de portar.
În urma acestui rezultat de egalitate, Pandurii a ajuns la 12 partide consecutive fără victorie şi a încheiat turul fără nici o victori pe teren propriu, la Motru, unde a înregistrat doar 5 remize în 9 jocuri, bilanţ prin care se situează pe ultimul loc într-un clasament al jocurilor de acasă. Pandurii a încheiat turul pe locul 16, primul retrogradabil, la egalitate de puncte cu Dacia Unirea, cu 17 puncte

Adrian Bogoi: „Din iarnă vor rămâne doar cei care pot şi vor să joace pentru Pandurii!”

Antrenorul echipei Pandurii Târgu Jiu, Adrian Bogoi, a apreciat după meci că a fost un joc tensionat şi a criticat atitudinea unor jucători: ”Un meci tensionat, între două echipe aflate în criză de puncte. Ştiam că Dacia Unirea Brăila are jucători foarte buni pe faza ofensivă. A fost o primă repriză echilibrată, în care mai mult noi am avut iniţiativa. Am luat toate golurile simplu. Toată linia de fund a greşit, deşi în acel compartiment am doar jucători experimentaţi. Cu două schimbări am reuşit să revenim în joc, am egalat, iar pe final puteam câştiga, deşi eram în inferioritate numerică, după ce Durkovic fusese eliminat în minutul 87. Atitudinea unor jucători lasă de dorit, şi la antrenament şi la meciuri. Nu vreau să dau nume, dar cert e că din iarnă vor rămâne doar cei care pot şi vor să joace pentru Pandurii. Nu putem continua aşa la nesfârşit, trec etapele şi pierdem puncte pe greşeli incredibile, greşeli pe care nu le-am văzut în viaţa mea. Nu putem să ne batem joc de munca altora. Vor rămâne la echipă doar cei care au caracter şi care dau suta la sută pe teren. De luni, începem pregătirea jocului cu FC Argeş, chiar dacă se joacă sau nu, până la urmă. Mă voi supune deciziei FRF”.

Mult mai supărat a părut, după joc, antrenorul formaţiei adverse, Alin Pânzaru: “Cred că băieţii mei s-au uitat prea mult la meciul Sevilla – Liverpool (3-3). E inexplicabil, cum, pe fondul unui joc controlat, până în minutul 70, să primeşti trei goluri în câteva minute. Într-adevăr, golurile de 3-1 şi 3-3 au fost execuţii frumoase, dar nu pot să trec peste debandada din echipa mea, o debandadă care ne-a privat de cele trei puncte. Nici în cele mai urâte visuri nu credeam că mai putem rata victoria, după ce în minutul 70 conduceam cu 3-0! Cred că suntem cea mai proastă echipă din campionat! Nu e prima dată când păţim aşa ceva! Nu mai ştiu ce să cred. Avem un lot subţire, ne scăldăm în sărăcie. Nu mi-aş mai dori să jucăm în acest an, cele două etape din retur”.

Liga 2 / Rezultate Etapa a 19-a

Ştiinţa Miroslava – Ripensia Timişoara 3-0
CS Afumaţi – Academica Clinceni 1-0
Olimpia Satu Mare – Chindia Târgovişte 1-3
UTA Arad – FC Argeş 0-1
Pandurii Târgu Jiu – Dacia Unirea Brăila 3-3
Foresta Suceava – Luceafărul Oradea 3-0
Dunărea Călăraşi – Metaloglobus Bucureşti 1-0
ASU Politehnica Timişoara – ASA Târgu Mureş 3-0
AFC Hermannstadt – Sportul Snagov 2-0
CS Baloteşti – CS Mioveni 0-3

Programul etapei a 20-a:

Sâmbătă, 2 decembrie, ora 11:00
Sportul Snagov – Luceafărul Oradea
Olimpia Satu Mare – Metaloglobus Bucureşti
Pandurii Târgu Jiu – FC Argeş
ASU Politehnica Timişoara – Dacia Unirea Brăila
Ştiinţa Miroslava – ASA Târgu Mureş
Foresta Suceava – Ripensia Timişoara
Sâmbătă, 2 decembrie, ora 12:00
CS Afumaţi – CS Mioveni – TelekomSport
Dunărea Călăraşi – Academica Clinceni – DigiSport
Duminică, 3 decembrie, ora 11:30
UTA Arad – Chindia Târgovişte – DigiSport
Duminică, 3 decembrie, ora 12:00
CS Baloteşti – AFC Hermannstadt – TelekomSport

LIVETEXT / PANDURII TÂRGU JIU – DACIA UNIREA BRĂILA 3-3

PANDURII TÂRGU JIU – DACIA UNIREA BRĂILA 3-3
Stadion: Minerul (Motru – Gorj);
Arbitru: Adrian Illyeş (Ploieşti); Asistenţi: Joszef Peter (Sfântu Gheorghe) şi Cristian Voicu (Focşani).

►Pandurii: D. Popescu – Homei, Brînzan, D. Lung (cpt.), D. Drugă, Şut, Raiciu, Şendroiu, D. Pîrvulescu, Cip. Rus, Durkovic
Rezerve: Al. Teodosescu – Vodă, Al. Vasilescu, Tudoran, Dănăricu, Turda, Mih. Maxin
Antrenor: Adrian Bogoi

►Dacia Unirea: Ţicrea – Gab. Niţă, L. Ivan, M. Dima, Stănciulescu, Ol. Bucur, Frunză (cpt.), Olenic, Al. Pop, Ciucureanu, Banyoi
Rezerve: Leu – Puia, P. Ioan, D. Tudorache, Ezaru, Cubleşan, Ed. Oprea
Antrenor: Alin Pânzaru

►Min 90+3 Ocazie mare pentru Pandurii la ultima fază a jocului. Şutul lui Tudoran, de la 23 de metri, este respins cu greu în corner de portarul Ţicrea

►Min 87 Durkovic ia al doilea cartonaş galben, acum pentru o simulare, şi este eliminat

►Min 82 Iese Ciucureanu şi intră Paul Ioan

►Min 79 3-3 Intrarea lui Dănăricu a schimbat total jocul gorjenilor. Bogdan Dănăricu aduce egalarea cu un şut din 12 metri

►Min 75 2-3 Nou-intratul Alexandru Vasilescu înscrie cu o lovitură de cap din 5 metri

►Min 74 Iese Sergiu Homei şi intră Alexandru Vasilescu

►Min 73 1-3 Bogdan Dănăricu reduce din handicap, printr-un euro-gol, din voleu, de la 25 de metri

►Min 70 0-3 Alexandru Pop izbuteşte hat-trick-ul, acum din penalty

►Min 69 Banyoi este agăţat în careu de Homei iar arbitrul dictează penalty

►Min 57 Iese Şendroiu şi intră Tudoran

►Min 48 0-2 Alexandru Pop majorează avantajul Brăilei cu un şut la vinclu, din unghi, din 10 metri

►Min 46 Iese Pîrvulescu şi intră Dănăricu

►Min 45 0-1 În ultimul minut al primei reprize, Alexandru Pop deschide scorul cu o lovitură de cap din 7 metri după o centrare din dreapta a lui Marius Dima. A fost una dintre puţine ocazii ale Brăilei în această parte a jocului

►Min 27 Brăila are primul şut pe spaţiul portii, prin Pop, a cărui lovitură de cap este reţinută fără probleme de Popescu

►Min 13 Şutul lui Ciprian Rus, de la 20 de metri, nu prinde cadrul porţii

►Min 9 Angajat pe partea stângă de atac, Durkovic este blocat de portar, în momentul în care se pregătea să şuteze

Du-te sus

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Politica de utilizare a Cookie-urilor

Cookie-urile sunt fișiere mici de text care sunt stocate pe computer, tabletă sau telefon mobil atunci când vizitezi un website. Cookies sunt standard industrial si sunt folosite de cele mai multe site-uri, inclusiv de cele administrate de noi, usurand accesul permament al unui utilizator la un site. Aceasta tehnologie ne permite sa adaptam siteul la nevoile dvs. Daca nu doriti informatii colectate prin utilizarea de Cookies, exista in multe browsere un procedeu simplu care va permite sa respingeti sau sa acceptati caracteristicile/functiile Cookies. Dar va rugam sa retineti ca Cookies ar putea fi necesare pentru a va putea furniza anumite facilitati ale serviciilor noastre online.

Google Analytics este instrumentul de analiză care ajută proprietarii de site-uri și de aplicații să înțeleagă cum interacționează vizitatorii cu proprietățile lor. Google Analytics poate folosi un set de cookie-uri pentru a culege informații și pentru a raporta date statistice privind utilizarea site-ului, fără a trimite la Google date care identifică vizitatorii.

„euCookie” este un cookie prin care retinem daca utilizatorul a acceptat modul de utilizare al cookie-urilor.

panduriics.ro foloseste cod pentru monitorizarea traficului oferit de trafic.ro.

Puteti evita cookie-urile schimband setarile browser-ului dumneavoastra. De asemenea puteti sterge cookie-urile existente. Va rugam sa cititi in sectiunea “ajutor “ a browserului cum sa procedati pentru a afla mai multe despre cookies, inclusiv cum sa vedeti setarile acestora si modul de a le gestiona si a le sterge.

Închide