vineri , 22 noiembrie 2024
panduriics.ro

Antrenorul Adrian Iencsi a preluat Pandurii Târgu Jiu de la începutul acestei săptămâni

Lotul echipei Pandurii Târgu Jiu a fost pregătit, după meciul cu FC Argeş din prima etapă a Ligii a doua, de către antrenorul Adrian Iencsi care a preluat echipa după plecarea antrenorului Mihai Teja. Noul antrenor principal i-a avut alături, în staff-ul tehnic al echipei Pandurii, pe antrenorii secunzi Dorian Gugu şi Dragoş Militaru, ambii foşti jucători ai echipei Pandurii.
Fost antrenor la Dunărea Călăraşi în acest sezon, Adrian Iencsi a sosit luni la Târgu Jiu iar marţi dimineaţa a condus deja un prim antrenament pentru a cunoaşte cât mai repede lotul de jucători şi a stabili care posturi din lotul actual trebuie completate, în aceste zile fiind încă în probe la Pandurii o serie de jucători care nu sunt sub contract cu clubul. „Am găsit la echipă 28 de jucători, însă nu sunt toţi legitimaţi. Cu câţiva dintre ei am mai lucrat, dar pe majoritatea nu-i cunosc şi nu mă pot pronunţa în privinţa lotului. E adevărat că numele Pandurii te obligă să te gândeşti la revenirea în Liga I, dar, trebuie să fim conştienţi, că pentru a ţinti promovarea, trebuie să avem puse la punct relaţiile de joc. Asta nu se poate face dintr-o dată. Ai nevoie e timp, iar noi suntem deja în plin campionat”, a declarat în prima zi de lucru cu Pandurii Târgu Jiu antrenorul Asrian Iencsi.

Fost antrenor secund pentru o scurtă perioadă pentru Devis Mangia, la CSU Craiova, Adrian Iencsi a preluat apoi ca antrenor principal formaţia de Liga a doua Dunărea Călăraşi de care s-a despărţit recent. Adrian Iencsi s-a născut la Piatra Neamţ, iar ca antrenor a mai pregătit echipele CS Corbeanca, CS Popeşti Leordeni, FC Voluntari (cu care a promovat în Liga a doua), FC Hunedoara, Sporting Turnu Măgurele, Foresta Suceava , Unirea Jucu şi Dunărea Călăraşi.
Adrian Iencsi a ajuns deja la un acord cu conducerea clubului Pandurii pentru un contract pe un an de zile şi a semnat contractul cu clubul.

Du-te sus

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Politica de utilizare a Cookie-urilor

Cookie-urile sunt fișiere mici de text care sunt stocate pe computer, tabletă sau telefon mobil atunci când vizitezi un website. Cookies sunt standard industrial si sunt folosite de cele mai multe site-uri, inclusiv de cele administrate de noi, usurand accesul permament al unui utilizator la un site. Aceasta tehnologie ne permite sa adaptam siteul la nevoile dvs. Daca nu doriti informatii colectate prin utilizarea de Cookies, exista in multe browsere un procedeu simplu care va permite sa respingeti sau sa acceptati caracteristicile/functiile Cookies. Dar va rugam sa retineti ca Cookies ar putea fi necesare pentru a va putea furniza anumite facilitati ale serviciilor noastre online.

Google Analytics este instrumentul de analiză care ajută proprietarii de site-uri și de aplicații să înțeleagă cum interacționează vizitatorii cu proprietățile lor. Google Analytics poate folosi un set de cookie-uri pentru a culege informații și pentru a raporta date statistice privind utilizarea site-ului, fără a trimite la Google date care identifică vizitatorii.

„euCookie” este un cookie prin care retinem daca utilizatorul a acceptat modul de utilizare al cookie-urilor.

panduriics.ro foloseste cod pentru monitorizarea traficului oferit de trafic.ro.

Puteti evita cookie-urile schimband setarile browser-ului dumneavoastra. De asemenea puteti sterge cookie-urile existente. Va rugam sa cititi in sectiunea “ajutor “ a browserului cum sa procedati pentru a afla mai multe despre cookies, inclusiv cum sa vedeti setarile acestora si modul de a le gestiona si a le sterge.

Închide